parlamentare sus
achitei top

Scandal cu amenintari penale de la excluderi din PNL pe filiera ALDE – DOCUMENT

0 1.054

Doi consilieri locali PNL, unul din Paltinis si viceprimarul din Dangeni, exclusi din partid, ameninta cu plangeri penale la adresa prefectului Dan Nechifor dar si fata de mai multi membri PNL. Mircu Ioan, consilier local din comuna Păltiniș și-a pierdut mandatul după ce partidul pe listele căruia a candidat, i-a restras sprijinul politic. Acesta contestă decizia partidului, dar și felul în care i-a fost adusă la cunoștință.
„Mă cam doare, sunt oameni care mă respectă în satul asta. Soția candideaza din parte lui ALDE. Acum șase zile în urmă am primit un mesaj telefonic în care am fost convocat să fiu la ședința de partid, NU de Consiliu Local. Eram la București. Am sunat la numărul de la care am primit mesajul și am anunțat că sunt la București, nu am cum să ajung la ședința în trei ore. Cum am venit de la București am fost, am depus o cerere să aflu situația mea politică și una la Prefectura, la prefect pentru a analiză cu atenție ce hotărăște partidul. Nu trebuia să fiu înștiințat? Să-mi spună cineva ceva? Se poate să mă dea afară din partid fără să aibă o ședința cu mine?… sau că nu am vrut să trec un proiect cu primarul. Să primesc de partid și de la prefectura, ce am depus eu, cu număr de înregistrare și în baza aia vreau să dau în judecată”, a declarat Mircu Ioan. Nemultumit de excludere este si fostul viceprimar din Dangeni Viorel Sorohan, fiind candidat la funcția de primar al comunei din partea ALDE Botoșani.
„Pe considerentul că am avut niște conflicte mai vechi cu domnul primar Cătălin Rotundu, dumnealui a luat hotărârea de a ma exclude din PNL. S-a constituit Biroul Politic Local, din alte surse am aflat, la care eu că și vicecepresedinte al acestui partid, pe plan local, nu am fost convocat nici în scris și nici verbal. Acea propunere care s-a făcut către Biroul Ploitic Județean nu mi s-a adus la conostinta. Biroul Politic Județean a validat această propunere, dar conform statului nu mi s-a adus la cunoștință niciun fel de hotărâre luată. Drept urmare s-a emis ordinul prefectului de revocare din funcția de Viceprimar și din cea de Consilier Local. Vreau să contest acest ordin atât în contencios administrativ cât și la instituția prefectului. Voi merge până încât persoanele vinovate să răspundă”, a declarat Viorel Sorohan.„Să blocheze ordinul prefectului că să-i suspende. A informat și prefectul că va depune o contestație atunci când intră în posesia unui document. Partidul nu a emis nicio hârtie la partid, dar prefectul a emis dimineață ordinul, a cerut de la Tribunal acum o ora dacă există o contestație depusă. Normal că nu există că nu au primit nicio hârtie de la partid și au emis ordinele de ieri pe azi. Este un abuz clar pe față, fără nicio perdea, la comanda unui partid politic”, a declarat si Florin Țurcanu, vicepreședintele ALDE Botoșani.
In schimb prefectul Judetului Botosani, Dan Nechifor a declarat ca in privinta celor doi au fost respectate toate prevederile legale. „Cele doua ordine ale prefectului privind încetarea mandatelor au fost emise in conformitate cu legislația in vigoare. Prin ordin de prefect se constata încetarea de drept a mandatelor, conform documentației depuse și ținând cont de prevederile legale” a spus Nechifor.

psd parl jos

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata