Scădere a numărului de cadre didactice pensionare ce solicită menținerea în activitate
Zeci de cadre didactice pensionare au solicitat să rămână la catedră.
Comparativ cu anii trecuți numărul de profesori pensionabili care solicită menținerea în activitate a scăzut.
„Pentru anul școlar 2023-2024 un număr de 33 de cadre didactice titulare au solicitat menținerea în activitate ca titular, în conformitate cu art. 29 alin. (7) din Metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar. Dintre acestea, 14 cadre didactice sunt în primul an de prelungire”, a spus Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Aprobarea menținerii în activitate a cadrelor didactice care ajung la vârsta pensionării este condiționată de obținerea calificativului ”Foarte Bine” și a neacordării vreunei sancțiuni disciplinare în ultimii 5 ani școlari încheiați. În aceste cazuri se are în vedere ca posturile didactice pe care sunt titulare cadrele didactice să fie complete și viabile în anul școlar 2022-2023, iar la nivelul unităților de învățământ în care urmează să fie menținute în activitate să nu existe reducere de activitate la catedrele pe care sunt titulare și nu este necesară completarea/ întregirea normei didactice de predare-învățare-evaluare altor cadre didactice titulare din unitățile de învățământ respective