Șapte ofițeri și-au început activitatea la IPJ Botoșani

0 562

 

Începând cu luna iulie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și-a mărit echipa cu șapte absolvenți ai Academiei de Poliție ”A.I. Cuza”, din București.

 

Tinerii ofițeri au fost repartizați în ordinea mediilor de absolvire pe locurile vacante existente la nivelul unității, respectiv la Poliția Orașului Ștefănești, Poliția Municipiului Dorohoi, Poliția Municipiului Botoșani, Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Biroul Juridic.

 

Cinci dintre ofițeri au urmat cursurile universitare de licență ale Academiei de Poliție ”A.I. Cuza”, iar doi dintre aceștia au urmat programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție, la aceeași instituție de învățământ.

 

Pentru o perioadă, ofițerii de poliție debutanți se vor afla sub îndrumarea unui tutore, pentru a se familiariza cu specificul activității pe care urmează să o desfășoar

e.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More