Sanse minime pentru un bloc nou ANL in cartierul Grivita : „Nu incape pe teren”
Şansele pentru construcţia unui bloc ANL în municipiu Botoşani, în zona Griviţa sunt minime. Primarul Cătălin Flutur susţine că în urma unei retrocedări din zonă nu mai există suficient teren pentru construcţia unui bloc ANL.
„Pentru locuinţele ANL din Griviţa există o documentaţie, dar din păcate blocul are o problemă, este vorba de un bloc pe care noi l-am promovat pe credit ipotecar începând cu anul 2009, 2010. Ar fi vorba de 12 locuinţe, dar între timp configuraţia terenului de acolo s-a schimbat, a fost o retrocedare şi s-ar părea că nu mai încape blocul, dar asta vor stabili cei de la Urbanism, dacă încape sau nu”, a declarat primarul Cătălin Flutur.
Agenția Națională pentru Locuințe a trims o adresă municipalității prin care a solicitat documente pentru construcția unui bloc ANL .