Sancțiuni uriașe pentru operatorii economici care nu utilizează casa de marcat electronică

0 140

Sancțiuniu uriașe pentru operatorii economici care nu utilizează casa de marcat electronică

La data de 11 august 2024, în intervalul 07:00-11:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în zona Pieței Flămânzi.

 

simio cosma

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane, au fost controlate 10 autovehicule și au fost verificați 8 agenți economici.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei, dintre care, 16 sancțiuni pentru abateri la regimul rutier și 3 sancțiuni în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea obligației de a utiliza casa de marcat electro

nică

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata