Sancțiuni record! Polițiștii au aplicat amenzi de peste 170.000 de lei în doar 24 de ore 

În ultimele 24 de ore, pe raza întregului județ au fost desfășurate activități, în sistem integrat, împreună cu polițiștii de frontieră insoțiti de câinele pentru depistarea drogurilor, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 421 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 170.000 de lei.

 

Totodată, au fost reținute 26 de permise de conducere și 31 de certificate de înmatriculare.

 

La nivelul întregului județ au fost organizate 10 acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, cât și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră, prin depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive.

 

*Peste 5.000 de pachete de țigarete confiscate la Dorohoi*

 

La data de 1 iulie 2023, in intervalul orar 09:00-11:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea deținerii și comercializării de produse accizabile.

 

Activitatea s-a desfășurat în zona piețelor din municipiul Dorohoi, fiind legitimate peste 164 de persoane, controlate 43 de autovehicule și 11 unități economice.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei și au fost confiscate 5.180 de țigarete și 38 de cutii cu articole pirothenice.

 

Totodată, a fost constată o infracțiune.

 

*Exemplu:*

Sâmbătă seară, în municipiul Dorohoi, la ora 21:40, jandarmii au observat un tânăr, care își confecționa o țigară artizanală pe o bancă dintr-un parc.

 

La vederea jandarmilor, tânărul a devenit agitat, iar la controlul corporal a fost găsit un plic cu substanță vegetală sub formă de muguri, cu un miros înțepător.

 

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de substanțe interzise, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, iar dosarul cu actele procedurale va fi înaintat către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

 

*Acțiune a polițiștilor din Ștefănești, pentru prevenirea infracțiunilor stradale*

 

La data de 1 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, cu sprijinul Secției de Poliție Rurală nr.10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea infracțiunilor stradale.

 

Polițiștii au acționat în zona localurilor publice, fiind legitimate aproximativ 100 de persoane. De asemenea, au fost controlate 58 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.600 de lei, 7 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

 

*Activități în sistem integrat organizate la Săveni, pentru prevenirea criminalității*

 

La data de 1 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești, împreună cu jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de disciplină rutieră.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 47 de autovehicule. De asemenea, 7 persoane au fost atenționate cu privire la modul de comportament în societate.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1.300 de lei, 3 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

 

*Sancțiuni de peste 8.000 de lei aplicate la Flamânzi*

 

La data de 1 iulie 2023, în intervalul orar 18:00 – 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.8 Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate peste 20 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei.

 

De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare pentru faptul că un autoturism avea aplicate folii neomologate.

 

*Acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale la Darabani*

 

La data de 1 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, cu sprijinul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane și co trolate 35 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 6.000 de lei.

 

*Peste 500 de persoane legitimate și aproape 400 de auro controlate în municipiul Botoșani*

 

În noaptea de 1 spre 2 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani cu sprijinul celor din cadrul subunităților de poliție au organizat o acțiune, cu efective mărite în municipiul Botoșani, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 504 persoane și au fost controlate 390 de autovehicule.

 

De asemenea, au fost efectuate peste 100 de testări cu aparatul etilotest și 15 testări cu aparatul DrugTest.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 263 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 97.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More