Sancțiuni de 15.000 de lei, în urma unei acțiune a polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor

0 95

Sancțiuni de 15.000 de lei, în urma unei acțiune a polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor.

În perioada 31 ianuarie – 2 februarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, precum și a condițiilor de deținere a exemplarelor canine cazate sau adoptate de la nivelul adăposturilor publice de către persoane fizice sau persoane juridice.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pe raza localităților Dobârceni și Răchiți.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate atât unitățile administrativ teritoriale cât și persoanele fizice cu privire la care existau date că dețin exemplare canine și nu respectă legislația incidentă protecției animalelor.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 15.000 de lei, pentru nerespectarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata