Sănătatea, la un pas de greva generală – SANITAS se opune austerității lui Ilie Bolojan

Federația SANITAS a decis, luni, să intensifice presiunea asupra Guvernului pentru retragerea măsurii de reducere cu 10% a fondului de salarii în Sănătate și Asistență socială, anunțând că a mandatat Biroul Executiv să continue negocierile pentru exceptarea celor două domenii de la austeritate și să înceapă pregătirile pentru greva generală, în cazul în care solicitările nu vor fi acceptate.

„Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS s-a întrunit astăzi, 2 februarie 2026, pentru a analiza contextul politic şi economic actual, precum şi impactul măsurilor de austeritate anunţate asupra sistemelor publice de Sănătate şi de Asistenţă socială. În urma dezbaterilor, membrii Consiliului Naţional au evaluat efectele directe şi indirecte ale reducerilor bugetare propuse, concluzionând că acestea vor afecta grav funcţionarea unităţilor sanitare şi de asistenţă socială, calitatea serviciilor oferite populaţiei şi, în mod direct, veniturile angajaţilor din aceste sectoare esenţiale”, a transmis, luni seară, SANITAS, într-un comunicat de presă.

Totodată, membrii Consiliului Naţional SANITAS au analizat opţiunile de acţiune sindicală exprimate de membrii de sindicat prin votul intern de săptămâna trecută şi a luat act de faptul că majoritatea covârşitoare s-a pronunţat pentru declanşarea grevei generale, în situaţia în care revendicările federaţiei nu vor fi soluţionate.

„În acest context, Consiliul Naţional a mandatat Biroul Executiv al Federaţiei SANITAS să întreprindă toate demersurile necesare pentru exceptarea Sănătăţii şi Asistenţei sociale de la măsura intenţionată de guvernul Bolojan de a reduce cu 10% fondul de salarii şi pentru blocarea oricăror măsuri care ar conduce la pierderi de venituri pentru salariaţi”, anunţă reprezentanţii SANITAS.

Preşedintele SANITAS, Iulian Pope, afirmă că „angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială nu pot fi transformaţi în victimele politicilor de austeritate, în condiţiile în care aceste sisteme se confruntă deja cu deficit major de personal şi cu subfinanţarea cronică”.

„În cazul în obiectivele cu care ne-a mandatat Consiliul Naţional nu vor fi atinse într-un termen rezonabil, Federaţia SANITAS va declanşa greva generală, ca formă legitimă de apărare a drepturilor şi intereselor membrilor noştri”, a anunţat Iulian Pope, preşedintele Federaţiei Sanitas.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More