Sabina Baltag aduce aurul olimpic la Botosani
Botoşăneanca Sabina Baltag a câștigat medalia de aur la haltere la Jocurile Olimpice pentru Tineret. Sabina Baltag de la CS Botoşani, antrenată de Liliana Niculiţă, a câştigat, marţi, medalia de aur la categoria 53 de kilograme, din cadrul concursului de haltere de la Jocurile Olimpice pentru Tineret de la Buenos Aires. Cu un total de 177 de kilograme, Sabina de 17 ani a fost a doua la smuls, cu 77 de kilograme şi prima la aruncat, cu 100 de kilograme.
Pe locul al doilea s-a clasat columbiana Valentina Junkar Acero, cu un total de 176 de kilograme (78 şi 98 de kilograme), iar pe locul al treilea a fost indoneziana Nur Vinatasari, cu un total de 162 de kilograme (72 şi 90 de kilograme) . Aceasta a fost a doua medalie de aur pentru delegaţia României, după cea obţinută, luni, de judoka Iosif Adrian Şulcă, la categoria 81 de kilograme.