Rosiori in straie de sarbatoare: Cupluri premiate si artiste de peste Prut – FOTO – VIDEO –

0 660

Muzica şi voia bună şi-au dat întâlnire duminică la Roşiori la a doua ediţie a manifestărilor organizate de Ziua satului Roşiori din comuna Răchiţi. Organizat de primarul Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiţi şi Consiliul Local Răchiţi manifestarea s-a bucurat de oaspeţi de marcă. Evenimentul ce a avut loc în Parcul din satul Roşiori a debutat cu premierea cuplurilor de aur ai satului. „Ne aflăm în satul Roşiori în Parcul Roşiori. Voi propune un proiect de Consiliu Local ca acest parc să poarte  numele „Regimentul VIII Roşiori”, este un regiment care a scris istorie şi a lăsat amprenta asupra satului şi trebuie să onorăm şi satul şi pe înaintaşii noştri cu meritul cuvenit. Suntem la a patra ediţie a satului Roşiori şi ţin foarte mult la aceste evenimente. Am adus artişti de talie internaţională, foarte apreciaţi. Am avut o gamă foarte mare de artişti care şi-au arătat disponibilitatea să vină să cânte la noi dar cu timpul îi vom aduce pe toţi. Roşiori este un sat care îşi trage originea din acest Regiment al României şi vom încerca să redescoperim istoria, tradiţia şi locurile natale împreună”, a spus Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiţi. Au fost alături de cei veniţi la spectacol  ansamblul Doina Costeștilor și grupul Așa-i jocul în Roșiori. Atmosfera a devenit încendiară cu Natalia Gordienko şi Natalia Barbu. Momente de folclor autentic au fost oferite de solista Eliza Hechelciuc, surorile Țapu, Ionela Prîsniac. Spectacolul a continuat cu Robert Cesane, Vasilică Siminiceanu, Marian Hatman, Gabriel Nebunu. Au fost alături de primarul Florin Bulgaru la sărbătoarea satului Roşiori senatorul Costel Şoptică, preşedintele PNL şi deputatul Cristian Achiţei.

VIDEO primar Florin Bulgaru

VIDEO Natalia Gordienko

VIDEO Natalia Barbu

VIDEO surorile Ţapu

VIDEO Ioana Horopciuc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata