Rezultate simularea evaluarii nationale : Lider sindical : „Copilul nu este într-o situaţie aşa de fericită cu credea el”

0 660

Rezultatele obţinute de elevii botoşăneni la simularea evaluării naţionale nu sunt surprinzătoare pentru unul dintre liderii sindicali din educaţie. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI) susţine că acestea reflectă realitatea şi că elevii nu tratează cu aceeaşi seriozitate simularea cu examenul propriuzis.
„Probabil se vor îndrepta în etapa a doua în urma măsurilor dispuse. În general am sesizat în ultimii ani că subiectele la simulare sunt mai grele decât cele ce se dau în vară. Este firesc să fie așa, să-l trezesc un pic pe copil, nu este într-o situaţie aşa de fericită cu credea el. Până la examen mai este o perioadă de două luni să se pregătească”, a spus liderul LSI.
În acelaşi timp acesta este de părere că la unităţile şcolare cu note mici vina nu este exclusiv a cadrelor didactice ci şi a părinţilor şi elevilor.
„Mie îmi e greu să cred că în unitățile unde nu s-au obținut rezultate de promovare, acolo nu s-a derulat o activitate didactică. Este problema de care discutăm de an de an, de a reuși să implicăm bine copiii în activitatea școlară, părinții să fie alături de ei, să îi susţină, să îi îndrume, să îi controleze, să îi monitorizeze. Nu vreau să nominalizez şcoli. Este situaţia această disperată a economiei la nivelul judeţului, ştim ce se întâmplă în judeţ, să nu ne ascundem după deget, copiii abadonaţi de părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Nu am spus niciodată că şcola nu este vinovată de rezultate dar nu putem scoate din ecuaţie nici părinţii sau elevii.  Dacă vreau un învățământ de calitate, trebuie să aloc fonduri, să investesc în învățământ, multe altele.”, a completat Liviu Axinte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata