Respect eroilor noștri: Veteran de război sărbătorit la împlinirea a 99 de ani
Respect eroilor noștri: Veteran de război sărbătorit la împlinirea a 99 de ani !
La zi aniversară, la împlinirea a 99 de ani de viață, am dorit să-i fac o surpriză unuia dintre eroii noștri botoșăneni și i-am călcat pragul domnului Mihai Popescu, veteran de război din comuna Pomârla.
L-am găsit împreună cu soția dumnealui, doamna Virginia, pregătiți pentru primirea musafirilor, așteptând copiii și nepoții pentru a sărbători împreună.
Acest om deosebit mi-a povestit câte ceva din cele trăite de dumnealui.
I-am promis că voi fi prezent și anul viitor, atunci când va împlini o sută de ani de viață.
Trebuie să readucem în conștiința colectivă faptul că cei care au luptat pentru apărarea independenței și integrității țării au nevoie de noi, să fim lângă ei, să le deschidem ușa, să-i cinstim prin prezența noastră.
Atât timp cât încă mai avem de la cine învăța ce înseamnă onoarea, patriotismul, curajul și demnitatea, trebuie să-i prețuim cum se cuvine.
La mulți domnule Mihai!
Deputat Dan Șlincu