Renate Weber: „Sunt convinsa si azi ca numai prin UE putem continua sa pastram pacea in Europa si sa asiguram bunastare cetatenilor”

0 533

Inca de prin anii 1992-1993, cand am inceput sa aflu si sa inteleg mai multe despre constructia europeana, am iubit din tot sufletul acest proiect. Si mi-am dorit enorm ca Romania sa i se alature, fiind convinsa ca este cel mai bun lucru pentru noi. Am si scris in anii aceia studii in care explicam de ce trebuie sa avem o politica interna si externa orientata inspre acest scop. Cand la inceputul lui 1995 am cumparat un volum cu Tratatul de la Maastricht mi se parea ca am in geanta o adevarata comoara. Si astazi sunt convinsa ca Uniunea a reusit doua lucruri extraordinare: peste 60 de ani de pace in Europa si bunastarea cetatenilor sai. Chiar si acum, cand multa lume se plange ca bunastarea din anii ‘90 nu se va mai intoarce, in realitate masurile sociale din UE nu au egal in lume. Spun toate acestea pentru ca in dezbaterile sau discutiile privind Uniunea si apartenenta statelor membre la UE au aparut si sunt intretinute tot felul de idei eurosceptice, antieuropene, exituri… Exista multe lucruri care nu merg bine sau chiar care merg prost in UE. De pilda, putem sa identificam, fara efort, o birocratie elitista care e tot mai departe de cetatenii europeni si de problemele lor, un exces de reglementare si de micromanagent si mai ales lideri politici in Consiliu, in Comisie si in Parlamentul European de o calitate foarte indoielnica, aroganti si animati doar de interesul salvarii politice personale, de combinatii din care sa castige ceva. Nu-i mai anima nici macar interesele partidelor din care provin, cat despre interesele comunitatii pe care o reprezinta… ce sa mai vorbim? Dar ar fi o uriasa greseala sa confundam constructia europeana cu declaratiile si comportamentele acestor epigoni, chiar daca ele ne dor si ne afecteaza direct. Din pacate, au disparut politicienii, oamenii de stat cu viziune, dar daca noi abandonam acum, fie chiar si la nivel de speranta, nici nu vor aparea altii, pentru ca e mult mai simplu sa distrugi decat sa construiesti. Cred sincer ca trebuie sa continuam sa avem grija de aceasta Uniune Europeana a noastra, sa o obligam sa se reformeze, sa trateze in mod egal si cetatenii germani, francezi sau danezi si pe cei romani, greci, unguri sau portughezi. Ne trebuie o noua Comisie Europeana care sa respecte demnitatea si interesele tuturor statelor membre, care sa nu impuna peste noapte, fara dezbatere si negociere, reguli imposibil de respectat, sa nu arunce in spatiul public idei contrare solidaritatii europene, despre viteze diferite sau cercuri concentrice. Ne trebuie lideri in Parlamentul European care sa priceapa ca votul oricarui cetatean european trebuie respectat, chiar si atunci cand rezultatul nu ne place. Cred ca mandatul care urmeaza va fi esential pentru redefinirea constructiei europene, pentru ca a o lasa sa continue doar din inertie este pagubos pe termen mediu si lung. Sunt convinsa si azi ca numai prin UE putem continua sa pastram pacea in Europa si sa asiguram bunastare cetatenilor. Asta nu inseamna sa renuntam la a critica greselile Bruxelles-ului sau pe cele ale statelor membre in parte, dimpotriva. Dar cred ca exagerarile, radicalizarea, isterizarea intr-un sens sau altul, intr-o directie sau alta sunt total contraproductive si nu fac altceva decat sa alimenteze curentele care vor destabilizarea UE.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata