Refuzul parintilor de a vaccina copilul, fara un motiv medical dovedit cu acte, ii poate aduce in fata instantei
Copiii vor fi acceptaţi în învăţământ chiar dacă părinţii vor refuza consilierea pentru imunizare şi în final vaccinarea, potrivit ultimului proiect al Legii Vaccinării. În schimb, părinţii ar putea ajunge în faţa instanţei, după ce vor plăti şi câteva amenzi, dacă se vor opune vaccinării la intrarea copilului în colectivitate, fără un motiv medical dovedit cu acte, a explicat medicul Gindrovel Dumitra, coordonator – Grupul de Vaccinologie Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF).
Ultima variantă a proiectului Legii vaccinării aduce lămuriri cu privire la realizarea imunizăii, un punct important constând în eforturile medicilor şi alte autorităţilor de a-i informa corect şi constant pe părinţii ezitanţi sau care se opun imunizării asupra importanţei vaccinării şi renunţarea la varianta în care copiii nu ar fi fost primiţi în învăţământ dacă nu ar fi fost vaccinaţi.
„Coloana vertebrală a acestei legi o constituie informarea. Părintele va avea dreptul să fie informat. Când mămica este însărcinată, va primi primele informaţii de la medicul de familie în cea ce priveşte vaccinurile ce vor fi administrate în maternitate. Apoi, la o lună, atunci când practic mămica se prezintă să facă examenul de bilanţ pe care noi îl facem în consultaţiile preventive, va primi un pachet informaţional care va fi construit de Ministerul Sănătăţii împreună cu Grupul Tehnic de Coordonare a Activităţii de Vaccinare. Acest pachet va conţine informaţii standard despre calendarul de vaccinare, deci când trebuie să ajungă copilul la vaccin, la 2 luni, 4 luni, 11 luni şi 12 luni, depinde cum va fi calendarul de vaccinare în viitor, pentru că poate să fie modificat în funcţie de contextul epidemiologic şi de vaccinurile care sunt disponibile pe piaţă şi aşa mai departe”, a explicat coordonatorul Grupului de Vaccinologie – Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), pentru News.ro.
Părintele primeşte, la fiecare vaaccinare, informaţii despre vaccinul care urmează să fie administrat şi despre posibile reacţii adverse.
„În momentul în care se va prezenta la vaccin, va primi informaţii legate de vaccinul care va fi administrat copilului şi reacţiile adverse. Părintele are dreptul să refuze. Prima dată, la o lună, părintele a semnat că a luat la cunoştinţă calendarul. Dacă este de acord cu vaccinarea, părintele nu va semna nimic pentru că acordul este prezumat. Părintele va semna doar în cazul în care a decis să nu-l vaccineze”, mai spune medicul.