Referendum declanșat de sindicatele din Educație pentru ca profesorii să nu predea nimic la orele de curs

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au inițiat procedura de referendum prin care angajații din învățământ să decidă dacă vor boicota activitățile de predare începând cu a doua zi de școală, 9 septembrie. Amintim, pe 8 septembrie sindicatele au anunțat un proteste național la care să participe 30 de mii de profesori.

Potrivit documentului trimis în teritoriu către toate filialele și consultat de Edupedu.ro, profesorii trebuie să răspundă nominal dacă sunt de acord să boicoteze activitățile de predate din 9 septembrie.

 

„Având în vedere nemulțumirile personalului din învățământ – personal didactic de predare, personal didactic de conducere, de îndrumare și control, personal didactic auxiliar și personal administrativ – generate de efectele dezastruoase ale aplicării Legii nr. 141/2025 și ale actelor subsecvente emise de Ministerul Educației și Cercetării:

 

1) Creșterea normei didactice de predare cu 2-4 ore;

2) Comasarea a sute de unități de învățământ;

3) Creșterea efectivelor de preșcolari/elevi la grupă/clasă;

 

4) Scăderea cu mai mult de jumătate a tarifului pentru plata cu ora;

 

5) Creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori;

 

Salariații din învățământ solicită:

Demisia ministrului Educației și Cercetării;

Abrogarea măsurilor care distrug sistemul educațional instituite prin Legea 141/2025.

În situația în care guvernanții vor fi în continuare indiferenți față de solicitările noastre,

Întrucât acțiunile F.S.L.I. și F.S.E. „SPIRU HARET” sunt puse în slujba intereselor membrilor acestora,

Vă propunem următoarea formă de protest: Boicotarea activităților didactice de predare începând din data de 9 septembrie 2025„.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More