parlamentare sus
achitei top

Punctaj mai mic pentru obtinerea gradatiei de merit din acest an

0 706

Vești bune pentru profesorii botoșăneni care depun dosare pentru obținerea gradației de merit. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățămât (LSI), susține că potrivit proiectului privind metodologia privind concursul de acordare a gradației de merit pe 2018, vine cu unele modificări cea mai importantă fiind punctajul minim pentru obținirea acestui spor la salariu. Ultimele discuții pe marginea metodologiei au avut săptămâna trecută la Ministerul Educației, iar acum urmează ca aceasta să fie avizată la minister în cadrul comisiei de dialog social. Până pe 8 mai Metodologia va fi publicată în Monitorul Oficial.

psd parl jos

„Proiectul propus de Ministerul Educației conținea prevederi care în opinia noastră erau inacceptabile. Am înţeles că mare parte din propunerile făcute de cele două federații au fost acceptate de minister. Deşi nu ştiu toate modificările am înţeles că în cele din urmă a fost acceptată varianta ca punctajul minim să fie 60 și nu 70 puncte. Deşi noi susţineam ca punctajul minim să fie 50 de puncte a fost o variantă de mijloc. S-a propus ca să nu se mai organizeze acest concurs pe grade didactice, așa cum dorea ministrul. Dar să vedem publicat clar acest ordin”, a declarat Liviu Axinte.
Chiar dacă calendarul acestui concurs este decalat în acest an şcolar nu se va reduce şi volumul de acte pe care candidaţii le vor depune la dosarul de concurs. Perioada aceasta va fi de acum aglomerată şi cu acest concurs pentru că finalul de an şcolar este aglomerat în general prin concursurile specifice învăţământului. În anii din urmă, până la această dată se termina evaluarea candidaților. Ministrul a vrut să revoluţioneze puţin acest concurs, nu ştiu dacă a reuşit, să vedem în forma finală această metodologie.

Absolut că acest concurs este aşa cum ştim se bazează pe nişte dovezi, care sunt nişte hârtii, procese verbale, diplome, probe care să susţină acoperea punctajelor din criterii”, a precizat liderul sindical.

Gradația de merit se acordă pe o perioadă de cinci ani și reprezintă 25% din salariul de bază și se pune în plată din luna septembrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata