PSD Botoșani: Fiecare copil este important!

0 596

(CP) Fiecare copil este important!

Organizația Femeilor Social Democrate din Botoșani, împreună cu primarul municipiului, Cosmin Andrei și cu viceprimarul  Bogdan Buhăianu au organizat  de Ziua Internațională a Copiilor  un eveniment prin care au promovat prietenia și incluziunea.

Au creat, în Parcul Mihai Eminescu, o lume colorată și veselă, în care s-au distrat, timp de câteva ore, peste 150 de copii din județul Botoșani, cu sau fără dizabilități.

Copiii tipici au făcut echipe cu copiii cu nevoi speciale din cadrul Asociațiilor „Down Activ Moldova!”, “Ne Trebuie Speranță”,  Asociația Nevăzătorilor, Asociația Părinților Copiilor cu  Autism din Botoșani și Asociației „Luisa Maria” din Darabani .

simio cosma

Împreună au participat la ateliere de poezie, de pictură, de desen pe figurine de ipsos, jocuri sportive și alte activități de incluziune gândite special de reprezentanții ONG-urilor pentru a-i ajuta să se împrietenească, să interacționeze, să învețe unii de la ceilalți, să comunice, să se cunoască mai bine, să se accepte. Și nu în cele din urmă, să îi valorifice pe toți în egală măsură.

Ziua Internațională a Copilului a fost liantul între copii, care s-au bucurat de copilărie, de premii și bineînțeles, de tort.

“ Fiecare copil este diferit și special și are propriile nevoi, indiferent dacă are sau nu nevoi speciale. Dizabilitatea nu trebuie să fie un motiv de excluziune și nu trebuie să fim la fel pentru a putea dărui unul altuia.

Doar împreună putem construi o lume mai prietenoasă, mai primitoare și mai incluzivă pentru copiii noștri. Este o obligație pe care o avem cu toții, o datorie morală pentru o societate sănătoasă.” a declarat consilierul județean Cristina Breșug.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata