Protest BNS in fata Prefecturii : ” Guvernul trebuie sa ne ia in considerare” – VIDEO –
Protest al membrilor Blocului Național Sindical în fața Prefecturii în această după amiază la Botoșani. 20 de sindicaliști angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean, ai Serviciului Județean de Ambulanță, Jandarmerie și Teatru și-au manifestat nemulțumirea de intenția Guvernului de a transfera în sarcina angajatului contribuțiile sociale. „Negocierile dinste sindicate și Guvern au eșuat în totalitate s-a decis ca la nivelul județelor să se picheteze prefecturile iar dacă după această pichetare nu se va ajunge la un consens și se nu va trece la masa negocierilor între confederații și Guvern se va ajunge la un miting național la care vor participa toate confederațiile sindicale. Ce va urma după aceea Dumnezeu cu mila!.Până acum toate promisiunile au rămas promisiuni și realități mai puțin”, a spus liderul BNS, Vasile Chiru.
Acesta susţine că numărul redus a celor ce au venit la pichetare nu va influienţa calendarul manifestărilor decise la nivel central.
„Sperăm ca atunci când vom merge la Bucureşti să mergem măcar două, trei autocare. Într-adevăr acum vorbim de o simplă pichetare nu de un protest, asta nu înseamnă că nu trebuie să ne ia în seamă Guvernul. Vorbim de probleme la nivel naţional… Guvernul trebuie să ne ia în considerare”, a spus liderul BNS Botoşani.