Propunere adoptată de Senat: Primăriile vor putea cumpăra, în procedură simplificată, terenuri extravilane pentru lucrări de interes public

0 368

Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă pentru modificarea Legii privind reglementarea vânzării terenurilor agricole prin care unităţile administrativ-teritoriale vor putea cumpăra, în procedură simplificată, pentru dezvoltarea comunităţii locale, terenuri agricole aflate în extravilan pentru lucrări de interes public.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 aprilie a fost citită în plen de preşedintele Senatului, Florin Cîţu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.

„Prin excepţie, se pot înstrăina prin vânzare terenurile agricole situate în extravilan unităţilor administrativ-teritoriale, în interes public local, fără a fi necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege. (…) Terenurile agricole situate în extravilan înstrăinate, prin vânzare, unităţilor administrativ-teritoriale, pot fi scoase, definitiv sau temporar, din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea 18/1991 a fondului funciar”, stipulează textul propunerii legislative, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL.

Iniţiatorii justifică necesitatea propunerii legislative în expunerea de motive prin faptul că „o procedură limitativă îngreunează accesul autorităţilor locale de a achiziţiona terenuri agricole aflate în extravilan, prin necesitatea desfăşurării activităţilor agricole pe teritoriul naţional pe o perioada de 5 ani sau condiţionarea ca venitul total al ultimilor 5 ani fiscali să fie în procent de minimum 75% din activităţile agricole, ceea ce reprezintă o măsură, de cele mai multe ori, imposibil de îndeplinit”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata