Proiect educațional „Românii, Cuza și Unirea, unitate și credință!” la Bibliotecă

0 89

Cu prilejul zilei de 24 ianuarie – Mica Unire, elevi de la Liceul „Demostene Botez” Trușești în parteneriat cu Ansamblul folcloric „Flori de Busuioc” Trușești, Parohia Buhăceni și Primăria Trușești vor derula la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani proiectul educațional „Românii, Cuza și Unirea, unitate și credință!”. Manifestarea va fi găzduită vineri, 20 ianuarie, începând cu ora 10:00 de Filiala nr. 2 – Grivița a bibliotecii.

Unirea Principatelor Române de la 1859, un moment crucial în construcția statului român modern, va fi sărbătorită de elevi prin recitarea de poezii patriotice, interpretarea de cântece populare, precum și tradiționalul dans „Hora Unirii”.

Românii au arătat în 1859 lumii întregi că, voința și credința și-au dat mâna pentru unire. Îndemnul „Hai să dăm mână cu mână!” a însoțit poporul român în drumul său către făurirea statului național unitar român.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata