Proiect de 8,2 milioane de lei pentru iluminat public în municipiul Botoșani

0 375

Primăria Municipiului Botoșani a lansat în licitație publică proiectul privind „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul Botoșani, județul Botoșani”, derulat prin Programul privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, desfășurat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Administrația Fondului de Mediu.

În valoare totală de 8,2 milioane de lei, proiectul prevede servicii de furnizare și montaj, având ca obiect:

-demontarea vechii infrastructuri: lămpi, console, etc.

-montarea a 2.729 aparate de iluminat LED (1.394 echipamente în Lotul 1 și 1.335 echipamente în Lotul 2)

-module de telegestiune pentru puncte luminoase

-montarea unui sistem de telegestiune

-înlocuirea de cabluri alimentare a lămpii, realizare legături electrice

Ofertele pot fi depuse până pe data de 13.03.2024, ora 15:00.

Noile echipamente LED vor fi montate pe 95 de străzi, printre care Alexandru Donici, str. Armeană, Izvoarelor, Vâlcelei, Zimbrului, Hatman Arbore, Calea Națională, Sucevei, Manolești Deal, Grivița, Poștei, M. Kogălniceanu, parcuri, Pietonale, Piața Revoluției, etc.

„Estimăm că în luna martie a acestui an vom lansa în licitație publică un nou proiect, tot prin AFM, care prevede înlocuirea a 1.300 de becuri din rețeaua de iluminat public. Până la această dată am schimbat 1.500 corpuri de iluminat vechi energofage, cu tehnologie modernă de tip LED și am suprailuminat mai multe treceri de pietoni! Prin toate aceste lucrări vom eficientiza 90% din rețeua de iluminat public”, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Rețeaua municipiului Botoșani constă în aproximativ 6.600 echipamente de iluminat.

 

 

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata