locale psd
locale sus

Programul manifestărilor din acest an a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia

0 307

Primăria Municipiului Botoşani, în parteneriat cu Consiliul Local Botoşani și Fundaţia Culturală Hyperion – Caiete Botoşănene, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, organizează cea de-a XXXI-a ediție a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia.
Programul include mai multe manifestări organizate în condiții de pandemie.
Pe 14 ianuarie 2022, la ora 14,30 va avea loc Șezătoarea literar artistică la Căminul Cultural Vorona, cu participarea membrilor Societății Culturale „Raluca Iurașcu” Vorona și scriitorii invitați.
Pe 15 ianuarie 2022, de Ziua Culturii Naționale, la ora 9,30, în Sala de şedinţe „Mihai Eminescu” va avea loc ședinţa Consiliului Local Botoşani, în care vor fi acordate titlurile de Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani poeţilor laureaţi la ediţiile XXX şi XXXI ale Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera
Omnia, pe anii 2020 şi 2021.
Juriul, alcătuit din Daniel Cristea – Enache, Răzvan Voncu, Mircea Mihăeș, Ioan Holban, Gabriela Gheorghișor și Vasile Spiridon, va alege prin vot secret, într-o şedinţă specială, laureatul actualei ediţii.
În acest an au fost propuși următorii poeți: Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru, Magda Cârneci, Daniel Corbu, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Bogdan Ghiu, Emil Hurezeanu, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ion Pop, Ioan Es. Pop, Nicolae Sava, Octavian Soviany, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Eugen Suciu, Traian Ştef, Elena Ştefoi, Grete Tartler, Doina Uricariu, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Vasile Vlad, Călin Vlasie și George Vulturescu.
Anunțarea laureatului ediției a XXXI-a va fi făcută de către preşedintele juriului, Nicolae Manolescu (înregistrare video).
Evenimentul va continua cu un laudatio poetului laureat, susținut de Vasile Spiridon, membru al juriului, un cuvânt de mulţumire al poetului laureat şi recitalul acestuia (înregistrare video). Ulterior, Vasile Spiridon va prezenta cartea „O cartografie a invizibilului” de Vasile Dan, în colecția Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, apărută la Editura Rocart.
Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Botoşani.
Tot pe 15 ianuarie 2022, la ora 10,15 vor avea loc depuneri de jerbe de flori şi coroane la statuia poetului Mihai Eminescu din curtea Bisericii Uspenia – lăcaș de cult unde a fost botezat, urmate de un Te Deum, de la ora 10,30.
Programul zilei va continua cu pelerinaj la Ipoteşti, unde Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu a organizat numeroase activități dedicate aniversării nașterii lui Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale.

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata