Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

0 146

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi mai mari față de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 5 – 12 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în regiunile vestice, centrale, iar în restul țării vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei, cu o posibilă tendință deficitară în sud-estul extrem.

Săptămâna 12 – 19 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cele normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 19 – 26 octombrie

Temperaturile medii ale săptămânii vor fi în general apropiate de cele normale, în toate regiunile, posibil ușor mai ridicate în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de mediile specifice acestui interval.

Săptămâna 26 octombrie – 2 noiembrie

Mediile valorilor termice este posibil să fie ușor mai ridicate decât normalul acestei perioade în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în regiunile intracarpatice și ușor deficitar în rest.

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata