Prognoza meteo pentru saptamana viitoare
Vremea va fi în general frumoasă şi va deveni deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare.
LUNI
ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine deosebit de caldã pentru aceastã perioadã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate în zonele montane şi submontane şi în centrul teritoriului unde local, mai ales dupã orele prânzului, vor fi averse şi descãrcãri electrice, precum şi în regiunile sud-estice unde astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse. Noaptea înnorãri şi ploi vor fi în partea de nord-vest a ţãrii. Izolat cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte şi, de scurtã duratã, şi în restul zonelor, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 4…6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 15…16 grade în Dealurile de Vest.
MARŢI
ÎN ŢARĂ
În majoritatea zonelor vremea va deveni în general instabilã, iar temperaturile vor fi uşor mai scãzute decât în ziua anterioarã; cu precãdere pe parcursul zilei, vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. În regiunile sudice va fi în continuare o vreme deosebit de caldã, iar fenomne asociate instabilitãţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, în special spre searã. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat cantitãţile de apã vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, mai ridicate în Oltenia şi Muntenia, spre 29…30 grade; minimele termice vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade.
MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în general frumoasã şi va deveni deosebit de caldã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare mai ales dupã-amiaza la munte şi în regiunile nordice unde izolat vor fi averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 21 şi 27 de grade, iar cele minime între 7 şi 15 grade, uşor mai scãzute în depresiuni. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
JOI – Vremea va fi în general frumoasã, iar valorile termice, în creştere faţã de ziua anterioarã, se vor situa cu mult peste cele normale la sfârşitul lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate seara şi noaptea când vor fi averse şi descãrcãri electrice local în regiunile vestice şi nord-vestice şi pe arii restrânse în centru. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri izolate, în special la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 şi 30 de grade, iar cele minime între 6 şi 15 grade.
VINERI, SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ – Vremea va fi caldã în cea mai mare parte a ţãrii. Vor fi ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice, cu caracter local la început în zonele montane, în centrul şi în sudul teritoriului, apoi mai ales în regiunile vestice.