Prognoza meteo pana la finalul lunii noiembrie

0 64

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat că vremea se va răci treptat în majoritaetea zonelor din ţară. Elena Mateescu spune că se va instala burniţa, dar şi ceaţa, fenomene specifice acestei luni.

”Dacă sfâşitul de săptămână şi primele zile de la începutul săptămânii vititoare aduc în atenţie temperaturi ușor mai ridicate decât perioada din calendar. Vorbim de temperaturi maxime care în special de zonele de deal și de munte să se situeze în general între 10 până la 12 grade Celsius, iar în restul țării, în special în zonele mai joase de relief, între 8 până la cel mult 10 grade Celsius, pentru că în aceste zone, vorbim în special de nori joşi, nebulozitate joasă asociată cu burniţă, implicit şi condiţii de ceaţă, temperaturi minime între -5 grade Celsius în estul Transilvaniei, până cel mult la 6-7 grade Celsius în restul ţării. Pe la mijlocul săptămânii vorbim de o vreme în răcire, cu maxime și minime în scădere. Cel mult, în întreaga țară 8-12 grade Celsius la nivelul maximelor și minime, din nou spre -5 grade Celsius, până la cel mult 5-6 grade Celsius. Sigur că da, temperaturi sub -5, -6 grade Celsius în zonele depresionare din estul Transilvaniei sau în zona montană înaltă.

 

Putem să confirmăm că cel puţin următoarele două-trei săptămâni, până la sfârşitul lunii noimebrie, ultima lună din această toamnă, aşa cum arată estimările pentru următoarele săptămâni actualizate astăzi, Administraţia Naţională de Meteorologie, vorbim în medie pentru fiecare săptămână: 9-16 noiembrie, 16-25 şi respectiv 23-30 noiembrie de tempetaturi ușor mai coborâte în toate regiunile, dar mai ales în partea de est și sud-est a țării și precipitații în general deficitare.

 

”Dacă vorbim de ultima săptămână a estimărilor pentru cele patru săptămâni, săptămâna 30 noiembrie-7 decembrie, vorbim de temperaturi apropiate de normalul climatologic al primei decade dintr-o lună de iarnă în ţara noastră şi de precipitaţii apropiate de normal. Cel puţin putem să confirmăm că este posibil ca pentru zona înaltă şi nu numai, şi chiar şi în zonele mai joase, să păstrăm caracteristica unei luni decembrie din punctul de vedere al normalului termic şi al regimului de precipitaţii. Până atunci, mai putem actualiza aceste informaţii şi cu siguranţă ce ne apropiem, vom veni cu detalii noi în acest sens.Cert este că, săptămâna viitoare şi săptămâna 16-23 noiembie, vorbim de temperaturi mai coborâte, în special în estul și sud-estul țării, atât la nivelul minimelor cât și al maximelor, iar fenomenele de interes în următoarea perioadă sunt acei nori joși, asociat cu burniță și nu în ultimul rând condițiile de ceață care mențin la nivelul valorilor termice, în special în regiunile extra-carpatice, limite ușor mai coborâte”, a spus Elena Mateescu, în exclusivitate la Antena 3.

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata