Procedura simplificata pentru botosanenii ce achita concesiunea unui loc de parcare
Botoşănenii ce se plătesc concesiunea pentru un loc de parcare nu trebuie să mai facă un drum de la Direcţia de Taxe şi Impozite (DIT) la Serviciu Patrimoniu din cadrul Primăriei. Din acest an dovada pentru concesionarea unui loc de parcare poate fi făcută doar cu acordul cu municipalitatea şi chitanţa de la DIT. „În urma unei şedinţe pe care am avut-o cu colegii de la Patrimoniu am hotărât ca cetăţenii după ce achită contravaloarea rezervării locurilor de parcare nu trebuie să mai meargă la Serviciu Patrimoniu să-şi ştampileze acel cartonaş. Trebuie să păstreze chitanţa. Era o procedură care-i punea şi pe oameni pe drumuri dar supraaglomera şi colegii de la Patrimoniu”, a spus Marian Murariu, viceprimarul municipiului.
Chiar dacă a fost luată această decizie procedura rămâne una greoaie în ceea ce priveşte inventarierea locurilor de parcare achitate şi a termenului până la care se va şti care locuri ce au fost concesionate sunt achitate şi pentru care se va organiza licitaţii. „Eu aştept să se implementeze un serviciu electronic astfel încât cetăţenii de acasă să acceseze o aplicaţie şi să-şi poată plăti locul de parcare de acasă iar în câteva secunde să le apară colegilor de la Patrimoniu care locuri sunt plătite. În acest moment procedura este extraordinar de greoaie, după ce trece perioada în care se pot plăti locurile de parcare primim acea evidenţă de la DIT iar colegii de la Patrimoniu muncesc o lună până compară baza de date de la DIT cu baza lor de date şi văd din cele peste 9.000 de locuri de parcare cine a achitat„, a completat Marian Murariu.
15 martie este termenul limită până la care botoşănenii pot achita taxa pentru locurile de parcare concesionate. Cei ce nu vor achita taxa până la 15 martie vor rămâne fără acestea municipalitatea organizând noi licitaţii pentru cele neachitate.