Primarul Flutur : „Eu sa-l dau pe Turcanu afara? …Imi este absolut imposibil sa iau o decizie”

0 316

Primarul Cătălin Flutur a făcut unele precizări la adresa scandalului în care este implicat Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei de Servicii Publice Sport şi Agrement. Edilul a răspuns astfel interpelărilor lansate de viceprimarul Cosmin Andrei şi deputatului Costel Lupaşcu. „PSD are de foarte mult timp, de prin 2012, o mare problemă cu domnul Țurcanu. Și încontinuu tot au vrut să-l dea afară. Au mai făcut lucrul acesta o dată. Domnul Portariuc și domnul Andrei au avut o problemă deosebită și l-au dat afară. Numai că pe omul acesta l-au dat afară pe nedrept și și-a câștigat drepturile în instanță. Iar Primăria a plătit, pe o ambiție, salariile restante cu majorări și penalități”, a spus Cătălin Flutur. În acelaşi timp edilul susţine că o evenutală decizie cu privire la demiterea lui Eugen Ţurcanu o pot lua cei din Consiliul Local şi nu primarul. „Chiar să nu observe, măcar o secundă, că mă interpelează pe mine. Eu să-l dau pe Țurcanu afară? Nu. DSPSA nu este în aparatul propriu al primarului. Este sub Consiliul Local. Și acum, nu mai trebuie să spun cine este CL, cine conduce CL și ce ar trebui să se întâmple. Deci îmi este absolut imposibil să iau o decizie pe o direcție care nu este în subordinea primarului”, a completat Cătălin Flutur.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata