Primarul Eugen Nechita contestă decizia instanței de arest preventiv

Primarul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, a contestat decizia instanței de arest preventiv și solicită punerea în libertate. Contestația a fost înregistrată la Curtea de Apel Suceava, care urmează să se pronunțe asupra deciziei.

Decizia de arest preventiv pentru 30 de zile a fost luată de magistrații Tribunalului Botoșani la propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, după ce aceștia au solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar.  Solicitarea vine că urmare a constatării faptului că Eugen Nechita ar fi încălcat obligațiile impuse prin controlul judiciar. Acesta ar fi luat legătura cu angajați ai Primăriei Drăgușeni.

În perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la diferite intervale de timp, în calitatea menționată, inculpatul Nechita Eugen ar fi pretins pentru sine, cu titlu de mită, de la un administrator al unei societăți comerciale, în total suma de 200.000 de lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unui contract de modernizare de drumuri, aflat în derulare.

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More