Primarul comunei Pomarla nu mai vrea distribuire de fonduri pe criterii politice: ”Aș vrea să fiu sancționat eu, nu cetățenii comunei”

0 117

Dumitru Chelariu, coordonatorul Pro Romania Botosani acuză autoritățile județene de împărțirea pe criterii politice a fondurilor catre primarii. Acesta a declarat cu subiect si predicat faptul ca primarii PSD, dar PNL care au înțelegeri cu partidul de guvernământ, au primit atât la finele anului trecut, cât anul acesta mai mulți bani decât comune de același rang dar cu o alta coloratura politica. ”Aș vrea să fiu sancționat eu, nu cetățenii comunei. Nu vin cu lucruri închipuite, care nu se întâmplă. Matematica la partidul stat este alta. Legile Justiției sunt o prioritate de cel mai înalt rang de doi ani de zile. Eu despre botoșăneni vorbesc acum. Anumiți colegi la care poștașul a venit pe 20 decembrie, în ianuarie au plecat în Dubai. Vreo 5-6 oropsiți ai sorții care au avut bani pentru misiuni economice internaționale. Nu critic colaboarea pentru că și eu am colaborare cu parteneri din alte țări, dar aș vrea să-i văd cu rezultate de acolo unde se duc. Dacă o exploatează doar turistic… e problema lor”, a declarat Dumitru Chelariu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata