Primarul Catalin Flutur anunta investitii de 77 de milioane de euro

0 945

Primarul municipiului Cătălin Flutur anunță că la Botoșani ajung 77 de milioane de euro, bani europeni, pentru proiecte de dezvoltare a orașului și pentru susținerea botoșănenilor marginalizați

„Dragii mei,

Am acceptat cu bucurie provocarea de a implementa în municipiul nostru – care este parte a Grupului de Acțiune Locală (GAL) ”Botoșani pentru Viitor” – un program-pilot denumit sugestiv ”Mecanismul de Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității”. Suntem printre primele orașe din țară care implementează acest tip de proiect ce s-a dovedit de succes la nivelul Uniunii Europene.
În calitate de administrație publică locală, întreaga noastră activitate se centrează pe cetățenii Municipiului Botoșani și pe nevoile acestora.
Împreună cu partenerii noștri din sectorul public și privat, persoane fizice sau organizații non-guvernamentale, cu implicarea activă a cetățenilor de pe teritoriul GAL, am creionat o strategie de dezvoltare pentru care am obținut fonduri europene în valoare de aproape 7 milioane de euro.
Implementarea acestor proiecte va îmbunătăți considerabil calitatea vieții cetățenilor, fie că vorbim de asfaltarea unor străzi precum Izvoarelor și Vâlcelei, de reabilitarea unor locuințe sociale, de amenajarea de spații de recreere, de înființarea de terenuri de joacă pentru copii, de reabilitarea și dotarea unei cantine sociale, de crearea unui centru comunitar integrat sau de înființarea unui magazin social.
Pe lângă aceste investiții în infrastructură, vom implementa un pachet integrat de intervenții concrete pentru locuitorii zonei: 840 de persoane vor beneficia de analize medicale gratuite; 420 de persoane vor beneficia de servicii de ocupare (informare și consiliere, mediere a muncii), 210 vor obține o calificare, iar 53 vor primi sprijin activ pentru ocupare a unui loc de muncă; 300 de copii în risc de abandon școlar vor beneficia de servicii educaționale, iar 20 de tineri vor urma un program tip ”A Doua Șansă”.
Aceste proiecte se concentrează exclusiv pe comunitățile marginalizate din Municipiul Botoșani. Pentru cetățenii care nu se vor regăsi printre beneficiarii acestora, am pregătit un portofoliu de proiecte în valoare de 70 de milioane de euro, prin care vom reabilita transportul public cu tramvaiul, vom construi o creșă, vom reabilita unități de învățământ, vom înființa spații verzi, zone de relaxare și de agrement, vom eficientiza iluminatul public și vom simplifica procesele birocratice prin digitalizarea activității primăriei în relația cu locuitorii municipiului.
Am încredere că investițiile pe care le vom derula la Botoșani în următorii ani vor schimba fața municipiului și vor avea efecte benefice considerabile pentru fiecare dintre locuitorii orașului nostru.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul primarul Cătălin Flutur.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata