Prefectul Dan Slincu s-a implicat in campania ”Europa pentru TINE! Tu pentru VIAȚĂ! FII DONATOR!”
Începând de azi, până pe 20 septembrie 2019, la Botoșani se desfășoară campania de donare de sânge, ”Europa pentru TINE! Tu pentru VIAȚĂ! FII DONATOR!”. Campania face parte din seria de activități organizate cu prilejul Zilei Cooperării Europene, din cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014 – 2020.
La această activitate au ales să se implice activ prefectul Dan Șlincu și colegi din cadrul structurilor MAI de la nivelul județului. În această dimineață, reprezentantul guvernului în teritoriu, însoțit de o parte din lucrătorii Biroului Vamal Stânca – Costești și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) au ajuns la Centrul de Transfuzie Sanguină pentru a dona sânge. ”Consider că dacă sănătatea ne permite și ne încadrăm în graficul de vârstă acceptat, trebuie să facem acest gest omenesc și de solidaritate pentru semenii noștri care au probleme de sănătate și au nevoie de sânge”, a precizat prefectul Dan Șlincu. Mâine dimineață, și colegi din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani vor dona sânge în cadrul campaniei menționate anterior.
”Europa pentru TINE! Tu pentru VIAȚĂ! FII DONATOR!” are loc și în județele Tulcea, Suceava, Baia Mare, Satu Mare, Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Uzhorod, Odessa (Ucraina).