Decizia strămutării sătenilor din Rişca, Lehneşti, Movila Ruptă, Ripicenii Vechi, Popoaia, Bold şi Cinghinia în vatra unuia singur a fost luată în urma inundaţiilor din anii ’70. Întreaga poveste a vieţii oamenilor din cel mai înghesuit sat din România ne este spusă la Dosar România de la TVR 1 şi TVR+ de Cristina Ţilică în documentarul „Condamnaţi pentru Scutul Moldovei”.
Pentru evitarea repetării acestor tragedii, conducerea partidului comunist din România şi cea a fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste au decis să găsească o soluţie pentru problema deselor inundaţii la care era supusă lunca Prutului. Trebuia făcută o regularizare a debitelor prin construirea unui baraj care să apere ca un scut împotriva inundaţiilor întreaga Moldovă de o parte şi de alta a Prutului.
Echipa Dosar România s-a întors, după aproape 40 de ani, în acest loc care are de spus o poveste dureroasă. Martorii evenimentului din Ripiceni povestesc realizatoarei documentarului despre suferinţele romanilor strămutaţi, despre deznădejdea şi neputinţa de a trăi o viaţă lipsită de griji, în cea mai înghesuită localitate din România. „Un viitor luminos! Asta li s-a promis sătenilor când li s-a impus strămutarea. Sătenii din satele strămutate nu s-au împăcat însă nici acum cu faptul că au fost minţiţi şi nu li s-a dat tot pământul înapoi. Ei spun că au fost condamnaţi la sărăcie pentru a se construi barajul de la Stânca-Costeşti” (Cristina Ţilică, realizatoarea documentarului)
Azi, doar când Prutul scade vreo cinci metri, oamenii pot observa vechile temelii ale bisericii sau vechile amplasamente. Oamenii mai bătrâni îşi recunosc atunci casele de odinioară şi drumul către satul vechi. În rest, când nivelul apei este mare, nu se vede nimic.
