Postul de prefect se va negocia la București: „PNL Botoșani nu stă în genunchi în fața nimănui”

0 853

Potrivit unor surse din cadrul PNL Botoșani postul de prefect al județului se va negocia până la urmă la București, nefiind stabilit nimic în mod oficial. La ședința de Birou Politic de vineri membrii PNL l-au validat pe Costel Șoptică să negocieze la București în numele organizației.

Votul a fost unul de încredere pentru domnul președinte sa negocieze la București în numele partidului. Au fost organizații și PNL și PSD la nivel național care au renunțat, și fiind astfel de excepții nu este exclus la prefectul sa fie și la Botoșani tot de la PNL. Ceea ce m-a mirat în mod plăcut a fost faptul ca la ședință a fost unitate, toți am ajuns la concluzia ca trebuie să fie o singură tabără, transmitem un mesaj de unitate, PNL Botoșani nu stă în genunchi în fața nimănui. Ne detașăm de tot ce a fost și mergem mai departe ca o echipă” a declarat o sursă din cadrul PNL Botoșani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata