Portofoliul personal al elevului devine obligatoriu din toamnă

0 254

Obligaţie nouă în grădiniţe şi şcoli: fiecare preşcolar sau elev va trebui să aibă propriul portofoliu educaţional. Până la absolvirea liceului, la dosar se vor aduna toate rezultatele, diplomele şi recomandările primite. Portofoliul îi va ajuta pe elevi să îşi aleagă facultatea şi cariera potrivită, iar pe părinţi să afle nivelul real de pregătire al copiilor.

Încă de acum 13 ani, portofoliul educaţional era prevăzut în Legea Învăţământului, dar nu a fost implementat. Abia din această toamnă, copiilor de grădiniţă, de la grupele mari şi mijlocii, precum şi elevilor de la clasa pregătitoare li se vor întocmi astfel de dosare.

 

Portofoliul educaţional va fi oglinda fiecărui elev. Acesta va reflecta abilităţile copiilor, astfel că la finalul studiilor le va fi foarte uşor să aleagă la ce facultate vor să meargă, dar să se orienteze bine şi din punct de vedere profesional.

Ce va conține portofoliul educațional al elevului

Dosarul va conţine toate rezultatele şcolare, respectiv fişa matricolă şi notele obţinute la examenele naţionale sau la olimpiade. Totodată vor mai fi anexate diplomele, certificatele şi documentele primite de elevi pentru diverse activităţi.

„Acolo ar trebui sa regăsim și nevoile de sprijin, de intervenție, aptitudinile deosebite ale unui copil, nevoile de remediere a anumitor situații, pentru a ști cum putem ajuta din punct de vedere educațional un copil”, a explicat pentru antena3.ro, Iuliana Constantinescu, reprezentant al Asociației Părinților.

În multe state europene, portofoliile educaţionale personale există de zeci de ani, iar la admiterea la universităţile de prestigiu se ţine cont de aceste dosare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More