Pompierii botoșăneni și-au încheiat misiunea în localitatea Slobozia Conachi, județul Galați

0 517

Pompierii botoșăneni și-au încheiat misiunea în localitatea Slobozia Conachi, județul Galați.

Pompierii botoșăneni și-au încheiat, seara trecută, misiunea în sprijinul oamenilor din județul Galați, afectați de inundații.

Timp de trei zile, aceștia au intervenit pentru evacuarea apei și mâlului din peste 60 de gospodării, case și anexe de pe străzile Valea Satului, Aleea Privighetorii și George Coșbuc din localitatea Slobozia-Conachi. Totodată, au făcut tot posibilul pentru a salva și bunurile oamenilor. Au mai acționat și pentru curățarea drumurilor locale de aluviunile aduse de ape și încărcarea deșeurilor.

Pe lângă înlăturarea efectelor inundațiilor, pompierii botoșăneni au oferit și suport emoțional oamenilor afectați, jucării și dulciuri pentru copii.

Prin acțiunile pe care le-au desfășurat, cei 32 de salvatori botoșăneni, alături de colegi din alte 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență (AB, AR, BH, BN, BV, CJ, CT, DJ, GR, GJ, HD, IS, MH, MM, MS, OT, PH, SB, SM, SV, TM, TR, VL, BIF) și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani, au contribuit la efortul comun de a restabili normalitatea în zonele afectate.

simio cosma

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență monitorizează constant situația pentru a se asigura că toate măsurile necesare sunt implementate eficient în gestionarea misiunilor din zona afectată.

Informare preventivă

În fața naturii dezlănțuite fiecare dintre noi trebuie să știe cum să reacționeze, iar cele mai importante sunt măsurile de protecție, luate din timp. Așadar, aveți grijă să curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. Nu aruncaţi peturi, alte ambalaje sau resturi vegetale în albiile apelor curgătoare și nici în şanţurile sau canalele de colectare a apei.

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu le traverseze și să nu se apropie de malurile acestora.

Pe platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă “FII PREGĂTIT” pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteţi proteja în diverse situaţii de urgenţă, generate de fenomene meteo extreme.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata