Polițiștii au verificat modul în care se face transportul de persoane in județ
Astăzi, 13 ianuarie a.c., în intervalul orar 07:00-09:30, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au desfășurat, pe raza de competență, o acțiune pe linia verificării legalității transportului de persoane.
Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane, prin:
•verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
•verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.
•respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;
•verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
•testarea cu aparatul etilotest a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;
•valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului;
•depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au verificat 72 de autovehicule destinate transportului de persoane, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 13 au fost aplicate conform OUG 195/2002 și 2 conform HG 69/2012, privind legislația specifică transportului rutier. A fost reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
Valoarea sancțiunilor este de 3770 lei.
_Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ._