Politia Locala a fost desființată de Consiliu Local

0 732

Aleșii locali dărăbăneni au votat în cadrul ultimei ședințe ordinare de Consiliu Local reorganizarea aparatului de specialitate al primarului și aprobarea organigramei și statului de funcții al personalului din cadrul Primăriei orașului Darabani, care a inclus înființarea și reorganizarea unor compartimente, dar și desființarea Poliției Locale.

”În vederea eficientizării cheltuielilor administrative și operativității aparatului de specialitate al primarului orașului Darabani, deoarece o parte a personalului Poliției Locale Darabani, pentru funcția și autoritatea ce o dețin, nu se bucură de respectul cuvenit din partea cetățenilor, datorită unor manifestări ale acestora din timpul serviciului cât și în timpul liber care aduc atingere prestigiului autorității publice în care își desfășoară activitatea, Serviciul Poliție Locală se desființează” se arată în raportul de aprobare al primarului Liviu Hrimiuc.

”A fost o inițiativă a conducerii Primăriei, toată Poliția Locală s-a reorganizat. Angajații au fost redistribuiți pe alte posturi astfel încât să eficientizăm munca lor pentru oraș. Nu-și pierde nimeni postul” a declarat pentru Darabaneni.ro, viceprimarul orașului Darabani, Alin Gîrbaci.

13 consilieri locali au votat pentru adoptarea acestei hotărâri, iar 4 dintre ei s-au abținut. De asemenea, a fost reorganizat Serviciul de asistență socială, compartimentul de Administrație publică a preluat mai multe funcții, Compartimentul juridic a fost mutat în subordinea primarului și a fost înființat un Compartiment tehnic în cadrul SGCL Darabani, Compartimentul Muzeul de Istorie și Etnografie Darabani plus Compartimentul Dispecerat-Monitorizare în subordinea primarului.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata