Peste o sută de persoane la Bursa locurilor de muncă la Botoșani: Ministrul muncii, Marius Budăi, prezent la deschidere
Astăzi se desfășoară Bursa Locurilor de Muncă la nivel național.
La Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din municipiul Botoșani la Bursă au participat la deschidere peste o sută de botoșăneni. Alături de angajatori au fost prezenți și Marius Budăi, ministrul muncii, Sorin Cornilă, prefectul județului și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Ca o premieră, reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități au organizat standuri la care prezintă proiectul pe fonduri europene prin care se oferă vouchere de 5.000 de euro, pentru achiziționarea de tehnologii asistive, persoanelor cu dizabilități care vor să se angajeze. „Personal am participat la Bursa Locurilor de Muncă de la Botoșani. M-a impresionat efortul DGASPC, care însoțește și consiliază copiii din centrele de plasament care se apropie de vârsta majoratului, pentru a-i ajuta în căutarea unui loc de muncă.
Doresc mult succes angajatorilor dar și celor care sunt în căutarea unui loc de muncă! Felicit ANOFM pentru organizare!”, a spus Marius Budăi.
Conform datelor prezentate de reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, la Bursă sunt oferite aproximativ 500 de locuri de muncă, majoritatea pentru cei cu studii medii.
„Ne bucurăm că sunt atâția botoșăneni interesați să aplice pentru un loc de muncă și că 42 de angajatori au pus la dispoziția lor 561 de locuri de muncă, din care 37 pentru absolvenții de studii superioare. Avem nevoie de specialiști, avem nevoie de muncitori bine calificați pentru ca împreună să punem umărul la dezvoltarea județului.
Felicit reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care au organizat la Bursa Locurilor de Muncă un stand pentru consilierea persoanelor cu dizabilități.
Doar împreună vom reuși!”, a precizat Doina Federovici.
„Am dat curs cu interes invitației de a participa astăzi aici unde se organizează bursa locurilor de muncă. Și spun acest lucru pentru că recrutarea de forță de muncă a devenit tot mai dificilă în ultimii ani din cauza problemelor demografice și avem nevoie cu atât mai mult de astfel de evenimente în care să sincronizăm cererea cu oferta de pe piața locurilor de muncă.
Vă asigur de tot sprijinul Instituției Prefectului pentru a identifica împreună soluții prin care să venim în sprijinul mediului de afaceri, care este motorul dezvoltării economiei locale.
Mult succes tuturor!”, a precizat Sorin Cornilă.








