Pericol în Centrul Vechi al municipiului Botoșani
Pericol în Centrul Vechi din municipiul Botoșani unde luni dimineață acoperişul unei clădiri s-a prăbușit. Incidentul a avut loc pe strada Elena Rareş, în spatele Hotelului Rareş. Primele măsuri au fost luate de un echipaj al Poliţiei Locale care s-a deplasat la faţa locului şi a împrejmuit zona.
Marţi dimineaţă, au ajuns în zonă reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Primăriei Botoşani. „Acel imobil include două locuinţe, iar partea prăbuşită este anexa uneia dintre acestea. Când am ajuns în zonă mai erau în picioare doi pereţi, însă s-au prăbuşit în scurt timp şi aceştia.În acea anexă erau depozitate deşeuri. Am îngrădit zona, însă nu se mai poate dărâma nimic. Am vorbit la Urban Serv să fie curăţată zona, cu toate că imobilul nu se află în proprietatea municipalităţii” , a explicat Sorin Curcă, şeful serviciului SVSU.
Proprietarul imobilului de pe strada Elena Rareş 1 este un cetăţean din Israel.