Penitenciarul Botoșani reia contractele de muncă pentru persoanele private de libertate
Penitenciarul Botoșani reia contractele de muncă pentru persoanele private de libertate.
În considerarea misiunii sociale a Penitenciarului Botoșani, precum și în contextul ridicării restricțiilor impuse pe fondul pandemiei de Covid-19, aducem în atenția agenților economici faptul că Penitenciarul Botoșani dorește reluarea activităților lucrative pe bază de contract, cu forță de muncă specială necalificată în interiorul și în exteriorul locului de deținere.
Demersurile care vizează activitățile lucrative urmăresc responsabilizarea persoanelor private de libertate și, totodată, înțelegerea importanței respectării disciplinei, a regulilor stabilite și adoptarea unei conduite bazate pe corectitudine, conștiinciozitate, disciplină și lucru în echipă.
Unul din scopurile executării pedepselor privative de libertate îl reprezintă “formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă”, iar așteptările comunității față de cei eliberați din penitenciar vizează în primul rând aspecte legate de creșterea gradului de siguranță comunitară, responsabilitate și disciplină
Activitățile pe care instituția carcerală le are în vedere pentru facilitarea procesului de reinserție socială și responsabilizare a persoanelor condamnate vizează, atât componenta educațională, prin derularea de programe și activități specifice, cât și componenta practic-aplicativă, lucrativă.
Parteneriatul cu Penitenciarul Botoșani prezintă numeroase avantaje care pot conduce la optimizarea performanțelor afacerilor companiilor private interesate, sens în care amintim: eliminarea plății contribuţiilor suplimentare, eliminarea problemelor generate de legislaţia muncii, desfășurarea activităților sub supravegherea permanentă a personalului penitenciarului, tarif orar negociabil, clauze contractuale negociabile și asigurarea necesarului de efectiv în orice moment.
Având experiență în derularea contractelor de prestări servicii cu diferite instituții publice și companii private, persoanele condamnate au desfășurat activități lucrative în domenii precum: executarea diverselor nevoi edilitare sau diferitelor lucrări în domeniul construcțiilor, agriculturii, săpături, prelucrări metalice, confecționare/sortare ambalaje, montator subansamble etc.
De asemenea, unitatea poate pune la dispoziție, în vederea închirierii în condiții avantajoase, un spațiu în suprafață de 360,51 mp., racordat la toate utilitățile, în care se pot desfășura activități de producție, condiționat de folosirea forței de muncă speciale din penitenciar.
Conducerea Penitenciarului Botoșani îşi exprimă convingerea că, alături de sprijinul comunităţii locale şi cu implicarea acesteia, poate creşte nivelul şi eficienţa intervenţiei recuperative, bazată pe integrarea pe piaţa muncii a tuturor categoriilor sociale în general şi a celor vulnerabile, în particular.
Pentru mai multe informații, vă stăm la dispoziţie la sediul Penitenciarului Botoșani din str. I.C Brătianu nr. 118, de luni până vineri, între orele 08.00 – 15.00.