Patru victime în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme la Cucorăni

0 3.359

Patru persoane rănite, dintre care una grav, în urma unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Accidentul a avut loc în localitatea Cucorăni. Vom reveni cu detalii!

UPDATE

Patru persoane cu vârste între 37 și 47 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe drumul care leagă municipiul Botoșani de Dorohoi, aproape de intersecția cu Bucecea. În eveniment au fost implicate trei autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și trei ambulanțe SAJ Botoșani.
Aceștia au găsit patru persoane rănite, trei femei și un bărbat, scoase din mașini de trecători. Una dintre ele era inconștientă. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More