Fed mare
Cos mare
Aldet

Parlamentul a decis data alegerilor locale

0 310

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de UDMR care prevede organizarea alegerilor locale pe data de 27 septembrie şi a respins iniţiativa legislativă a Guvernului cu acelaşi obiect. Propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, merge la promulgarea de către preşedintele României.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care prevede organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie. Proiectul UDMR a fost adoptat cu 253 „pentru”, două voturi „împotriva” şi 36 de abţineri. Propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, merge la promulgarea de către preşedintele României, potrivit news.ro.

Deputaţii au respins, în acelaşi plen, amendamentul USR care propunea organizarea alegerilor locale timp de două zile, respectiv 26 şi 27 septembrie.

La iniţiativa de lege a Guvernului privind alegerile locale au fost 182 de voturi „pentru” respingere, 80 „împotrivă” şi 22 de abţ ineri.

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata