Parcarile cu plata raman inca nefunctionale

0 593

Data la care parcările cu plată vor defeni funcţionale este una incertă. Decizia aparţine celor de la societatea Eltrans care au semnat contract cu municipalitatea pentru activităţii de ridicare, blocare, transport, eliberare, relocare a vehiculelor staţionate neregulamentar, abandonate sau fără stăpân, de pe domeniul public sau privat.
„Eu am avansat termenul de 30 iulie, dar încă nu sunt puse indicatoarele cu parcarea cu plată, pentru că după aia vine omul şi-mi spune că nu a ştiut că e parcare cu plată, pentru că nu a fost informat. Am înţeles că vor fi montate, dar nu ştiu cine le va monta. Plăcuţele cu informaţiile privind folosirea parcometrelor le vom pune noi, numai să avem indicatoarele. Dacă mâine aş avea indicatoarele, imediat facem adiţionalele şi dăm drumul. Am găsit o firmă şi imediat ne modifică şi softul cu TVA-ul”, a spus Victor Ivănescu, directorul Eltrans. Acesta nu a mai dorit să avanseze un termen la care parcările cu plată vor deveni funcţionale. Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului, a precizat că activitatea ţine exclusiv de Eltrans. „Parcările există, parcometrele sunt funcţionale, regulamentul este aprobat, mingea este la ei. Vor să nu vor să înceapă activitatea. Ţine strict de ei de a începe treaba. Dacă voi vedea că ei tergiversează, nu se organizează şi tot găsesc scuze, o să-i chemăm la o discuţie, dar fiind societate comercială, mai degrabă Consiliul Local are atribuţii asupra lor de constrângere. Eu îi pot chema la o discuţie, dacă vreau să tranşez ceva, trebuie să convoc deliberativul local”, a precizat Cosmin Andrei. La parcările cu plată tariful a fost menţinut la 1,5 lei pe oră. În parcările cu plată vor fi ridicate doar maşinile lăsate pe locurile persoanelor cu handicap, pentru celelalte maşini aplicându-se măsura blocării roţilor. Abonamentele pentru locurile de parcare din parcările cu plată pleacă de la 10 lei pe zi până la 100 de lei lunar.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata