Pact local pentru combaterea traficului ilicit semnat la Botosani – FOTO –
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul şi Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani au organizat azi work-shop-ul „ACTIV în lupta împotriva contrabandei”. Asociația are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la informarea și conștientizarea publicului și a autorităților cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri. La eveniment au participat reprezentați ai autorităților judeţene, parlamentarii din județul Botoșani precum şi reprezentanți ai industriilor afectate de traficul ilicit.
Reprezentanții partidelor politice parlamentare din județul Botoșani au semnat Pactul local pentru combaterea traficului ilicit, propus de către Ascoiația ACTIV.
„Ne bucură faptul că reprezentanții comunității din Botoșani au acceptat să semneze Pactul pentru combaterea traficului ilicit. Vrem ca prin eforturile noastre comune de reducere a traficului ilicit să asigurăm un mediu economic corect și echitabil pentru dezvoltarea județului. Acest lucru se poate întâmpla doar prin colaborarea dintre autoritățile statului, consumatori, mediul economic, local și organizațiile nonguvernamentale. Vom folosi toate pârghiile legale în scopul combaterii traficului ilicit pentru a-i reduce efectele negative în planul stabilității economice, al bunăstării sociale, al sănătății și siguranței publice”, a declarat Daniel Mărăcineanu, directorul general al Aociației ACTIV.
„Cade în sarcina parlamentarilor, care reprezintă guvernarea, fac un apel și la ceilalți colegi, să susținem ori de câte ori este nevoie modificarea legislației cu privire la acest subiect. Ne revine misiunea să ușurăm sarcina celor care aplică această legislație, și dacă considerați că întâmpinați carențe vă stăm la dispoziție, vă preluăm amendamentele care ulterior pot fi transformate în legi bune pentru că în final nu ne dorim nimic mai mult decât să protejăm cetățeanul, care este beneficiarul final”, a precizat senatorul Doina Federovici.