psd parlament top
PNL top parlamentare

Ovidiu Portariuc, noul director al Loteriei Romane: „Este o societate grea”

0 665

Asigurarea stabilităţii şi profesionalizarea actului de management al Companiei Naţionale Loteria Română sunt priorităţile noului director general al instituţiei, Ovidiu Portariuc. Fostul primar al municipiului Botoşani a declarat că numirea sa la conducerea Loteriei Române este „o provocare” lansată de „colegii din Consiliul de Administraţie”.

„Este o societate grea, cu multe proiecte în derulare, unele strategice, care îşi propun să consolideze poziţia Loteriei Române pe piaţa românească. M-am familiarizat în ultimele luni ca membru CA cu problematica complexă existentă în cadrul Loteriei Române şi am multe obiective stabilite pentru perioada următoare, dar voi vorbi la momentul potrivit despre ele. Deocamdată, vreau să asiguram stabilitatea şi profesionalizarea actului de management după lunga perioadă de turbulenţe din ultimii ani’, a afirmat Portariuc, scrie Agerpres.

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Loteria Română l-a numit, miercuri, în funcţia de director general pe Ovidiu Portariuc, fost consilier al ministrului Finanţelor Publice. El l-a înlocuit în funcţie pe Mircea Croitoru, care preluase conducerea companiei pe 28 septembrie 2017.

Cosma pentru oameni
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata