Operații dificile pentru doi colegi ai Alexiei victime ale accidentului de la Pașcani
Operații dificile pentru doi colegi ai Alexiei victime ale accidentului de la Pașcani.
Luni, 19 decembrie 2022, a fost operat și Silviu, băiatul de 16 ani ce a fost implicat în accidentul din Pașcani.
El va mai necesita o intervenție de amploare pentru a i se acoperi defectele cutanate de la nivelul feței. De asemenea, medicii de la Spitalul „Sf. Maria” Iași au operat-o luni și pe Elena, prietena și colega Alexiei.
„Luni, 19 decembrie, s-a finalizat intervenția chirurgicală la adolescentul care prezintă o plagă facială și de umăr. A avut a doua intervenție chirurgicală de reconstrucție a structurilor faciale profunde. Din păcate, el va mai avea nevoie de o intervenție de mare amploare pentru a acoperi defectele cutanate de la nivelul feței. Probabil că această intervenție va avea loc miercuri sau joi.
Vom face un transfer liber de țesuturi, probabil de la nivelul antebrațului la nivelul feței. Cea de-a doua fetiță are leziuni faciale, va fi operată în cursul zilei de astăzi. Ea este mai puțin traumatizată și sperăm ca evoluția ei să fie mult mai rapidă. Familia fetiței cu brațele amputate a început o campanie de donare de sânge.
Nu este nevoie doar de sânge, ci și de preparate și derivate din sânge, inclusiv de plasmă, pentru că doar la o ședință de plasmafereză de epurare extrarenală se folosesc 12 unități de plasmă, iar pacienta a primit deja a treia ședință de plasmafereză”, a precizat pentru bzi.ro, dr. Sidonia Susanu, șefa secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului „Sf. Maria” Iași.