Oficial OMS: Pandemia de COVID-19 este departe de a se termina
Un purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat, că sfârșitul pandemiei de COVID-19 este încă departe, invocând o creștere a numărului de cazuri în ultima săptămână.
Întrebată de un jurnalist la un briefing de presă de la Geneva despre momentul încheierii pandemiei, purtătoarea de cuvânt Margaret Harris a spus că aceasta este încă „departe de a se termina”. „Acum suntem cu siguranță la jumătatea pandemiei”, a adăugat ea.
„Această pandemie este departe de a se termina”, a avertizat și directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la doi ani de la izbucnire. El nu a omis să amintească faptul că, şase săptămâni înainte, „când erau doar 100 de cazuri înregistrate în afara Chinei şi niciun deces”, a declanşat cel mai înalt nivel de alertă sanitară al OMS – o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a manifestat în repetate rânduri îngrijorarea faţă de înmulţirea din nou a cazurilor de COVID-19 în lume, pe fondul scăderii testării, eliminării premature a restricţiilor în multe ţări, răspândirii tot mai intense a subvariantei BA.2 a variantei Omicron şi propagării ideii greşite că această variantă ar fi inofensivă sau ultima a pandemiei provocate de coronavirusul SARS-CoV-2.
Valul de infectări este în mare parte alimentat de subvarianta BA.2 a variantei Omicron, care în unele ţări deja o depăşeşte pe sora ei BA.1. Fără nicio îndoială, BA.2 ”este varianta cea mai contagioasă a virusului SARS-CoV-2 pe care am vazut-o până acum”, a atras atenţia responsabila tehnică a OMS pentru combaterea COVID-19, Maria Van Kerkhove, potrivit AFP, citată de Agerpres.
La aceasta, explică ea în continuare, se adaugă ridicarea în numeroase ţări a măsurilor sanitare anti-COVID-19, ceea ce oferă virusului ”ocazia să se răspândească”, plus acoperirea vaccinală incompletă în numeroase regiuni ale lumii.







