O singură ofertă a fost depusă pentru reabilitarea fațadei Palatului Administrativ

0 465

O singură ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de achiziții publice pentru reparația fațadei Palatului Administrativ.

 „Este o lucrare care trebuie realizată urgent, motiv pentru care Consiliul Județean suportă din bugetul propriu 1,635 milioane de lei, adică 60% din valoarea totală. 

Licitația, derulată prin Instituția Prefectului Botoșani, trebuie să fie finalizată cât mai rapid pentru ca lucrările să se facă în acest an, astfel încât Prefectura Botoșani să nu piardă finanțarea asigurată de către Ministerul Afacerilor Interne, așa cum s-a întâmplat în anii trecuți. Consiliul Județean a disponibilizat în ultimii ani sumele estimate pentru lucrările de reparații curente și a asigurat doi specialiști în comisia comună de licitație”, a spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

simio cosma

Clădirea Palatului Administrativ poartă semnătura arhitectului ieșean Nicolae Porumbescu, fiind una dintre cele mai reprezentative clădiri construite înainte de 1989, alături de Palatul Parlamentului, Casa Scânteii (Casa Presei), Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava sau Ansamblul Piața Unirii Iași.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata