locale psd
locale sus

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompieri

0 157

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii botoșăneni.

32 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 – 52 de ani, sunt pregătiți să participe la misiuni, alături de pompieri. Aceștia au finalizat primele două etape din cadrul programului național „Salvator din Pasiune”, respectiv cursul introductiv și cel de acordare a primului ajutor de bază, organizate la Liceul „Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani.

Astfel, în perioada 06 – 14 aprilie a.c., au participat la cursul introductiv privind structura, misiunile şi atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoşani.

În perioada 15 – 19 aprilie a.c. , voluntarii și-au însușit noţiunile de prim ajutor de bază. Totodată, au învăţat cum să recunoască urgenţele cu risc vital şi să execute tehnicile şi manevrele de prim ajutor în situaţii cu una sau mai multe victime.

Cursurile au fost susținute de specialiștii în domeniul pregătirii pentru intervenție, dar și de coordonatorul SMURD al ISU Botoșani.

După parcurgerea celor 54 de ore de pregătire, toți cei 32 de participanți au promovat examenul final.

De astăzi, aceștia vor putea să desfășoare activități de voluntariat în cadrul subunităților de intervenție ale ISU Botoșani, fiind angrenaţi în diverse acţiuni de intervenţie, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv.

Le dorim mult succes, îi susţinem şi suntem convinşi că efortul concentrat, implicarea şi colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esenţiale în consolidarea gradului de rezilienţă la nivelul comunităţilor.

Informații suplimentare

Derulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă începând cu luna mai a anului 2016, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

Pentru a putea deveni voluntari, cei interesați trebuie să prezinte următoarele documente:

– cerere de înscriere;

– certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

– copie a actului de identitate;

– aviz psihologic;

– act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

– adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă”;

– acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata