O navă, lovită de dronă, în zona economică a României. O persoană a fost găsită decedată

O navă a fost lovită de o dronă, în zona economică a României.

Autorităţile intervin pentru căutarea şi salvarea marinarilor de pe nava care ar fi în pericol de scufundare, o persoană fiind găsită decedată. Nouă marinari ar fi fost salvaţi, în timp ce trei ar fi dispăruţi, iar unul decedat.

Potrivit Autorităţii Navale Române (ANR), o amplă operaţiune de căutare şi salvare se desfăşoară în acest moment în Marea Neagră.

Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorităţii Navale Române a fost alertat vineri, în jurul orei 10:00, cu privire la nava „Khoryv”, aflată în dificultate în afara apelor teritoriale ale României, la o distanţă de 13 mile marine travers de Constanţa, scrie Agerpres.

 

La bordul navei se află un echipaj format din 13 membri: 10 cetăţeni ucraineni şi 3 cetăţeni azeri.

 

„Imediat după primirea semnalului de alarmă, nave aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au plecat în misiune pentru recuperarea marinarilor. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a vizibilităţii scăzute, intervenţia pe cale aeriană cu elicopterul nu este posibilă”, se mai spune în comunicatul transmis de ANR.

Până în acest moment, navele de intervenţie au reuşit să recupereze din apă nouă persoane în viaţă şi un corp neînsufleţit. Echipele de salvare continuă operaţiunile de căutare pentru identificarea şi salvarea celorlalţi trei membri ai echipajului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More